S********* S*********** D** I********** L***** N****** I****
ReclamantP******* E*******
ReclamantC******* N********* G******* S*******
PârâtAdmite în parte acţiunea Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantului, in numele şi pentru membrul de sindicat reprezentat, diferenţa dintre drepturile salariale determinate prin includerea sumei compensatorii corespunzătoare sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 15% din salariul de bază, şi drepturile salariale efectiv încasate, începând cu luna mai 2015, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantului, în numele şi pentru membrul de sindicat reprezentat, dobânda legală aferentă sumei datorate cu titlu de diferenţe salariale, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi pâna la plata efectivă Respinge ca neîntemeiată acţiunea în privinţa acordării sumei compensatorii pentru perioada anterioară lunii mai 2015. Executorie de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2016
Hotarare 9824/2016 din 02.11.2016