C****** G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C****** G******* (), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal (fapta din data de 22.08.2015). În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, prev. şi ped. de art. 335, alin. 1 Cod penal (fapta din data de 22.08.2015). În baza art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele anterior stabilite, aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare (compusă din pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 1/3 dintr-un an închisoare, adică 4 luni închisoare). În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau Primăriei comunei Vama Buzăului, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. Desemnează Serviciul de Probaţiune Braşov pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse inculpatului sau al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei pentru faza urmăririi penale şi 100 lei pentru faza camerei preliminare şi a judecăţii). Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2017.
Hotarare 529/2017 din 23.03.2017Amână pronunţarea la data de 23.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017Amână judecarea cauzei la data de 16.03.2017, Sala J 3 ora 09,00, lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 16.02.2017