P****** I* I**
InculpatB**** C********* C******** S*
Parte vătămatăS* B** G***** S****** G******* S*
Parte vătămatăÎn baza art.26 V.C.P. rap. la art.215 alin.(1),(2) şi (3) V.C.P. cu aplic, art.41 alin.(2) V.C.P. cu aplicarea art. 396 alin.(1),(2) şi (10)C.pr.pen. şi art.5 C.pen.,condamnă pe inculpatul PIPEREA ION la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale) (fapte din decembrie 2012 şi martie-aprilie 2013). În baza art. 71 C.pen. 1969,interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.(1) lit. a) teza a–II- a şi lit. b) C.pen. 1969. Constată că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în stare de concurs real cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 862/05.05.2015 a Judecătoriei Ploieşti,definitivă prin neapelare la data de 26.05.2015,pronunţată în dosarul nr.32077/281/2014,la pedeapsa de 1 an închisoare,cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. În baza art.85 C.pen. 1969,anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare,aplicată prin sentinţa penală nr.862/05.05.2015 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2015. Repune în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr.862/05.05.2015 a Judecătoriei Ploieşti,definitivă prin neapelare la data de 26.05.2015 în dosarul nr.32077/281/2014 al Judecătoriei Ploieşti: -1 an închisoare pentru tentativă de înşelăciune în convenţii; -2 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi -2 luni închisoare pentru uz de fals. În baza art. 85 alin.(1) teza finală C.pen.,art. 33 lit. a) C.pen.,art. 34 alin.(1) lit. b) şi art.36 alin.(1)C.pen.1969,contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr.862/05.05.2015 a Judecătoriei Ploieşti,definitivă prin neapelare la data de 26.05.2015,inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.La pedeapsa de 3 ani închisoare,instanţa adaugă un spor de pedeapsă de 1 an închisoare,urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art.71 C.pen. 1969, interzice inculpatul drepturile prev. de art. 64 alin.(1) lit. a) teza a–II- a şi lit. b) C.pen. 1969. În baza art. 86 indice.1 C.pen. 1969,dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,pe durata unui termen de încercare de 5 ani,stabilit potrivit art.86 indice 2 C.pen. 1969 şi care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 862/05.05.2015 a Judecătoriei Ploieşti,definitivă prin neapelare la data de 26.05.2015. În baza art.71 alin.(5) C.pen.1969,dispune suspendarea executării şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art.86 indice 3 C.pen.1969,pe durata termenului de încercare,condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte semestrial la Serviciul de Probatiune Prahova; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 86 indice 3 alin.(2) C.pen. 1969,măsurile sus-menţionate se vor comunica Serviciului de Probaţiune Prahova. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 indice 4 C.pen. 1969,privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectarii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevazute de lege. Ia act că persoana vătămată BANCA COMERCIALĂ CARPATICA S.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 23 alin.(3) teza întâi C.pr.pen.,art. 25 C.pr.pen. şi art. 1357 C.civ, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă în contradictoriu cu inculpatul PIPEREA ION şi obligă inculpatul la plata către partea civilă S.C.BRD GROUP SOCIETE GENERALE S.A. a sumei de 3448,02 lei,reprezentând daune materiale. În baza art.274 alin.(1) C.pr.pen.,obligă pe inculpatul PIPEREA ION la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.275 alin.(6) C.proc.pen.,onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Elenga Liz Patricia,în cuantum de 260 lei,va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,15.11.2017.
Hotarare 3211/2017 din 15.11.2017Amână pronunţarea PENTRU DATA DE 15.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2017DELIBERAREA SI PRONUNTAREA VA AVEA LOC PE DATA DE 01.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2017Lipsa inculpat.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017În vederea comunicării de către persoanele vătămate dacă se constituie părţi civile, amână cauza la data de 12.09.2017.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017In vederea desemnarii unui aparator din oficiu.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017In vederea efectuarii de verificari cu privire la inculpatul Piperea Ion si pentru atasarea de inscrisuri.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017