G********* P*********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurata in sentinţa civilă nr.9852/03.11.2016 din dosarul nr.28622/3/2016, in sensul ca numele corect al reclamantei este G********* P*********, si nu Gheorghe Paraschiva, cum din eroare s-a menţionat. Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţata in şedinţa publica azi, 05.01.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.01.2017Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta sa emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia cuvenita reclamantei, începând cu data de 01.05.2016, cu luarea in considerare a veniturilor suplimentare reprezentate de acord global, prime ?i ore suplimentare, atestate de adeverin?a nr.36/30.03.2016 emisă de S.C. VICTORIA S.A. ?i obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, incepand cu data de 01.05.2016 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta sa emită o decizie, prin care sa revizuiasca pensia cuvenita reclamantei, începând cu data de 27.07.2013, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 27 ani ?i obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, incepand cu data de 27.07.2013 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge celelalte preten?ii, ca neîntemeiate. Obliga pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli de judecata, alcătuite din onorariu de avocat. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2016.
Hotarare 9852/2016 din 03.11.2016Amana pronuntare la data de 03.11.2016. Pronuntata in sedinta publica azi, 27.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016