S* T*********** M****** S*** P*** R** L****
CreditorS* T******** P********* S*** P*** R** L****
DebitorAdmite ordonanţa de plată formulată de creditoarea S.C. TRANSILVANIA MEDICAL S.R.L., reprezentată prin administrator Moldoveanu Daniel Sorin în contradictoriu cu debitoarea S.C. TEHNOLINE PRODUCTION S.R.L., reprezentată prin administrator Moghioroş Floare. Obligă debitoarea ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditoarei suma de 880 lei reprezentând contravaloare servicii medicale, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 1%/zi începând cu a doua zi a scadenţei fiecărei facturi fiscale în parte şi până la achitarea integrală a acestora. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.12.2016.
Hotarare 13072/2016 din 22.12.2016amana pronunţarea pentru data de 22.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2016