M**** N******
PetentRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul condamnat M**** N******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 septembrie 2016.
Hotarare 162/2016 din 12.09.2016Ia act de precizarea cererii ce face obiectul prezentei cauze, formulată de reclamant la data de 07.06.2016, în sensul că solicită încuviinţarea părăsirii teritoriului ţării pe o durată de 5 zile, în perioada 25 septembrie 2016-30 septembrie 2016. Reţine susţinerile petentului în sensul că, în perioada 25-30 septembrie, deţine rezervarea pentru a călători în Turcia, această deplasare fiind necesară pentru a aproviziona magazinul pe care îl deţine. Pune în vedere petentului să depună la dosar înscrisuri pentru a face dovada relaţiilor comerciale menţionate şi necesităţii părăsirii ţării. Amâna judecata la data de 12 septembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.09.2016Scoate cauza de pe rolul Completului de executări hotărâri penale şi dispune trimiterea acesteia către registratură pentru a se proceda la repartizarea aleatorie. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 22 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016