B** I**** M****
PetentAdmite cererea formulata de petentul Biroul Executorului Judecătoresc ICHIM MIHAI la solicitarea creditoarei SECAPITAL S.A.R.L. în contradictoriu cu debitorul BUCUR IONUŢ-DANIEL. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 1781 emis de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ în data de 15.08.2006 în vederea recuperării sumei de 1002,52 lei, reprezentând debit şi accesorii, actualizată la data plăţii efective, la care se adaugă şi cheltuielile de executare, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronun?ată, azi, 29 decembrie 2016, prin punerea solu?iei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de executare silita 11337/2016 din 29.12.2016