G******** F******
InculpatG******** F******
InculpatP**** M****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 21.12.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 10461/P/2016. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G******** F******, aflat sub efectul măsurii preventive a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal. Fixează termen de judecată la data de 23.02.2017. Se citează inculpatul şi persoana vătămată (cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2017.
97 din 13.02.2017