I******* I***** B*****
Apelant InculpatR** R******* -******** S****** S******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul I******* I***** B***** împotriva sentinţei penale nr. 61/26.01.2016 a Judecătoriei Rădăuţi. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul I******* I***** B***** pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori în formă continuată, prev. de art. 108 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin.(2) Cod penal 1969, art. 74 alin.(1) lit. c), art. 37 alin.(1) lit. b), art. 80 alin.(1), art. 76 alin.(1) lit. d) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare. Menţine dispoziţia de aplicare a art. 36 alin.(1) Cod penal, cu raportare la art. 34, alin.(1) lit. d) Cod penal 1969, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3(trei) luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30.05.2016.
Hotarare 549/2016 din 30.05.2016În baza art. 391 alin.(1) Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 30.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 23.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2016În baza art. 391 alin.(1) Cod procedură penală amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 23.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 16.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2016