D**** B*****
CondamnatÎn temeiul art. 278 C.proc.pen., îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 724 din data de 17.11.2016 pronunţată în prezentul dosar în sensul că la sfârşitul paragrafului al doilea se menţionează în mod corect periodicitatea cu privire la care urmează ca persoana condamnată să efectueze numărul de zile de muncă în folosul comunităţii stabilite prin sentinţa penală indicată şi nu peridocitatea cu privire la care urmează ca persoana condamnată să efectueze numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin sentinţa penală indicată., cum greşit s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta sentinţei penale nr. 724 din data de 17.11.2016 pronunţată în prezentul dosar. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.11.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2016În temeiul art.598 alin. 1 lit. C.p.p. rap. la art., admite contestaţia la executare formulată de SPTB Ilfov. Dispune înlăturarea dispoziţiei privind individualizarea de a presta zilele de muncă în folosul comunităţii în modalitatea stabilită de instanţă, respectiv- câte o zi săptămânal-, astfel cum s-a stabilit prin sen.pen nr 808/21.11.2014 pronunţată de JS2 în dos.pen nr 12401/300/2014, cu privire la persoana condamnată D**** B*****, urmând ca organul de supraveghere din cadrul SPTB Ilfov să stabilească peridocitatea cu privire la care urmează ca persoana condamnată să efectueze numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin sentinţa penală indicată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,17.11.2016
Hotarare 724/2016 din 17.11.2016Înaintează cauza pe cale administrativă la completul C7 penal fond, complet ce a pronunţat sentinţa penală ce se execută, spre competentă soluţionare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2016.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016