C********* C******
ReclamantP******* M*********** B****
PârâtM********* B***** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta P******* M*********** B**** şi, în consecinţă, dispune respingerea acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu această instituţie, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând ca, în cauză, prezenta acţiune să fie analizată în contradictoriu cu pârâtul M********* B***** P*** P*****. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată. Dispune anularea Dispoziţiei nr.981/18.11.2016, emisă de pârâtul Municipiul Buzău prin primar. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pe perioada incapacităţii temporare de muncă, respectiv pentru lunile noiembrie şi decembrie 2016. Admite cererea reconvenţională formulată de pârât. Dispune încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 56 al.1 lit.c Codul muncii, republicat, începând cu data de 01.01.2017. Ia act că niciuna dintre părţi nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.06.2017.
Hotarare 486/2017 din 06.06.2017Amână pronunţarea la 06.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2017Amânat pronunţarea la 23.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2017Amânat la data de 08 mai 2017, pentru a se comunica pârâtei copie de pe cererea precizatoare formulată de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017data de 03 aprilie 2017, pentru ca reclamanta, prin apărător, să formuleze un punct de vedere cu privire la excepţia invocată de pârâtă, privind lipsa calităţii procesuale pasive.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017