Dosar 2930/222/2016 din 01.08.2016

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2930/222/2016
Data dosar:
01.08.2016
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CP8
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul C. D., pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin.1 Cod Penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul C. D, pentru săvârşirea infracţiunii de „ punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” prev. de art.334 alin.1 Cod Penal, la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.39 alin.1 lit.b, art.38 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului C. D. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 (patru) luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal rap. la art. 38 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. D.perioada reţinerii şi arestului preventiv, respectiv de la data de 08.07.2016 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C. procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului C******* D******. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul C******* D****** la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 noiembrie 2016.

    Hotarare 660/2016 din 01.11.2016
  • Sedinta din data de 27.10.2016 la ora 08:30

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii la data 01 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016
  • Sedinta din data de 13.10.2016 la ora 08:30

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Se amână cauza pentru a fi citaţi şi audiaţi martorii din lucrări, precum şi cel propus în completarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2016
  • Sedinta din data de 22.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Respinge cererea inculpatului C. D. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art.208 alin.2 şi 3 rap. la art.207 alin.4 din Codul de procedură penală, dispune menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C. D, trimis în judecată pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prev. de art. 335 alin.1 şi 334 alin 1 din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art.208 alin.4 din Codul de procedură penală. Admite cererea de amânare formulată de avocatul inculpatului în vederea pregătirii apărării şi fixează termen de judecată pentru data de 13.10.2016, ora 08.30, pentru când: - se va repeta procedura de citare cu inculpatul C******* D****** în Penitenciarul Botoşani. Cu drept de contestaţie cu privire la măsura preventivă, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.09.2016, ora 09:45.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD