B***** E******** P*****
PetentS**** I****
IntimatAdmite cererea formulată de către domnul avocat, PISICARU IRINEL. În temeiul art. 279 C. pr. p., complineşte minuta hotărârii din 18.01.2017, în formă tehnoredactată, în sensul stabilirii cheltuielilor în valoare de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, conform delegaţiei cu nr. 430/2016, în sarcina statului, potrivit art. 275 alin.6 C. pr. p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, 25.01.2017.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017În temeiul art. 96 alin. 2 C. penal, respinge sesizarea BIROULUI EXECUTĂRI PENALE din cadrul Judecătoriei Topoloveni, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului, S**** I****. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. p, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, 18.01.2017.
Hotarare 4/2017 din 18.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2017, pentru când se citează intimatul cu mandat de aducere cu însoţitor. Dispune emiterea unor adrese către Primăria comunei Bogaţi - Serviciul Autoritate Tutelară în vederea întocmirii referatului de anchetă socială la domiciliul intimatului cu privire la mijloacele materiale de care dispune, persoanele aflate în întreţinerea acestuia, dacă intimatul sau membrii familiei sale deţin în proprietate bunuri imobile şi mobile cu ataşarea înscrisurilor doveditoare, dacă a deţinut astfel de bunuri începând cu anul 2014 şi până în prezent, dacă a fost înregistrat cu venituri din activităţi independente; Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Argeş pentru a comunica dacă intimatul este înregistrat cu conturi bancare active sau ca persoană care realizează venituri începând cu data de 23.12.2014 şi până în prezent; Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş pentru a comunica dacă intimatul figurează înregistrat cu contract de muncă sau a figurat cu contract de muncă în intervalul 23.12.2014 şi până în prezent, iar în caz afirmativ unităţile la care a fost încadrat în muncă; Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş pentru a preciza dacă intimatul figurează în prezent în baza de date cu solicitare de a i se oferi un loc de muncă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2016, pentru lipsă de procedură cu intimatul. Se citează intimatul cu mandat de aducere conform art. 265-266 C.pr.penală. Dispune emiterea unei adrese către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016