T***** C*********
Apelant InculpatR*** P****
Apelant InculpatR*** P****
Apelant Parte vătămatăT***** C*********
Apelant Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul - parte civilă R*** P**** împotriva sentinţei penale nr. 80 din data de 28 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 2956/227/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: Condamnă pe inculpatul - parte civilă R*** P**** pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a – 76 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în loc de 1 (un) an închisoare. Reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul - parte civilă R*** P**** către partea civilă - inculpat T***** C*********, de la 1.400 lei la 700 lei şi a daunelor morale de la 5.000 lei la 2.500 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul - parte civilă T***** C********* împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe inculpatul - parte civilă T***** C********* să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare şi părţii civile - inculpat R*** P**** suma de 500 lei cu acelaşi titlu. Celelalte cheltuieli judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.
Hotarare 889/2016 din 26.10.2016Amână pronunţarea la data de 26.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2016Amână pronunţarea la data de 19.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2016Amână pronunţarea la data de 12.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2016