S**** F******
ReclamantN*** I****
PârâtN*** V*****
PârâtP*** E**** D******
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată de reclamanta S**** F******, în contradictoriu cu pârâţii N*** I****, N*** V*****, si parata – reclamantă P*** E**** D******. Admite în parte cererea reconvenţională formulată si precizată de pârâta –reclamantă PELE ELENA - DANIELA. Confirmă tranzactia părtilor asupra iesirii din indiviziune. Cheltuielile de judecată reprezentant onorariul interpretului Loredana Steliana Tudoran rămân in sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2018.
Hotarare 1241/2018 din 23.04.2018Admite în principiu şi în parte acţiunea introdusă si precizată de reclamanta S**** F******, în contradictoriu cu pârâţii N*** I****, N*** V***** si parata – reclamantă P*** E**** D******. Admite în principiu şi în parte cererea reconvenţională formulată si precizată de pârâta –reclamantă PELE ELENA - DANIELA. Constatată deschisă succesiunea autoarei Stroescu D. Maria, decedată la data de 20 ianuarie 2016, cu ultimul domiciliu în Poienarii de Muscel, jud. Argeş. Constată că fac parte din masa succesorală lăsată de defunctă bunurile enumerate in cererea de chemare in judecată, inclusiv cota de 1/2 din terenul înscris in titlul de proprietate nr. 78654/1995 Constată că au calitatea de succesori ai defunctei Stroescu D. Maria, in calitate de nepoti de frate/soră, reclamanta S**** F****** si pârâţii N*** I**** si N*** V***** cu cota succesorală de 1/6 fiecare si parata – reclamantă P*** E**** D****** cu cota succesorală de 1/2. Respinge capătul de cerere principală privind constatarea lipsei calităţii de moştenitor a pârâtei Pele Elena- Daniela. Pune in vedere reclamantei să achite diferenţa de taxa de timbru judiciar de 1034,53 lei, conform art. 5 alin 2 din OUG nr. 80/2013. Prorogă discutarea capătului de cerere reconvenţională privind atribuirea lotului solicitat de parâta-reclamantă, după efectuarea expertizei. Cu apel odată cu fondul. Stabileşte termen la data de 23 aprilie 2018, în vederea desemnării unui expert pentru evaluarea si lotizarea bunurilor imobile rămase după defuncta Stroescu D.Maria. Pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2018.
Incheiereadmitereinprincipiu din 26.02.2018Ia act de prezenţa interpretului Loredana Steliana Tudoran la instanţă între orele 08:30 şi 09:30. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul pârâţilor N*** I**** şi N*** V*****. Pune în vedere interpret Loredana-Steliana Tudoran să se prezinte la fiecare termen de judecată ce se va acorda. Amână judecata cauzei la data de 26 februarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018Ia act de prezenţa interpretului Loredana Steliana Tudoran la instanţă între orele 10:00 şi 11:15. Ia act că nu se impune proba cu expertiză tehnică de identificare a bunurilor, având în vedere că toate bunurile au fost recunoscute la interogatoriu de către pârâţi ca fiind incluse în masa succesorală. Acordă termen ca pârâta P*** E**** D****** să facă dovada cu înscrisuri a dării în arendă a celor două terenuri despre care a făcut vorbire în răspunsul la interogatoriu, respectiv contractele de arendare înregistrate la Primărie. Pune în vedere părţilor să precizeze un mod de partajare a bunurilor, cu privire la ieşirea din indiviziune. Pune în vedere interpret Loredana-Steliana Tudoran să se prezinte la fiecare termen de judecată ce se va acorda. Amână judecata cauzei la data de 29 ianuarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză. Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei P*** E**** D******, cu fondul. Încuviinţează reclamantei proba cu înscrisuri, interogatoriu pârâţilor şi 2 martori necitaţi. Încuviinţează pârâţilor proba cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor prin reprezentanţi să depună la dosar toate actele cu care fac dovada calităţii procesuale, iar pârâţilor N*** I**** şi N*** V***** să depună la dosar înscrisuri privind calitatea de succesori ai defunctei Stroescu Maria. Prorogă discutarea probei cu expertiză topografică după administrarea probelor încuviinţate. Pune în vedere interpret Loredana-Steliana Tudoran să se prezinte la fiecare termen de judecată ce se va acorda. Amână judecata cauzei la data de 04 decembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 30.10.2017Citează pârâţii N*** I**** şi N*** V*****. Revine cu adresă către Asociaţia Naţională a Surzilor din România-Filiala Piteşti să desemneze un interpret pentru pârâţii N*** I**** şi N*** V*****, care să fie prezent la fiecare termen de judecată ce va fi acordat în cauză.. Amână judecata cauzei la data de 30 octombrie 2017, pentru când reclamanta şi pârâta P*** E**** D****** au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017Emite adresă către Asociaţia Naţională a Surzilor din România-Filiala Piteşti să desemneze un interpret pentru pârâţii N*** I**** şi N*** V*****. Amână judecata cauzei la data de 18 septembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.06.2017