P******* M****
CondamnatSP 187/29.11.2016:Admite contestaţia la executare formulată de condamnatul P.M. şi deduce din pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 283 din 13.05.2011 a Tribunalului Maramureş, modificată prin decizia penală nr. 158/A/2011 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 252/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi perioada internării medicale în vederea efectuării expertizei psihiatrice din intervalul 7.06.2010 – 17.06.2010. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 429/2011 din 30.01.2012 emis de Tribunalul Maramureş şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu Chilinţan Laurean în sumă de 130 lei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2016.
Hotarare 187/2016 din 29.11.2016în vederea deliberării, amână pronunţarea la 29.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016