B******** P***
Recurent ReclamantI********* P********** J******** T********
Recurent PârâtM********* A********* I******
Recurent PârâtA************ J******** A F********* P****** T******** Î* N***** M*********** F********* P******
Recurent PârâtRespinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat. Admite recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman, Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Teleorman şi M********* A********* I******. Casează în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că: Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi M********* A********* I****** şi, în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect diferenţele salariale, rezultate din neincluderea premiului anual în salariul lunar, începând cu data 29.07.2012 şi în continuare, cât timp reclamantul îşi păstrează calitatea de salariat în cadrul instituţiilor pârâte şi cadrul legal rămâne neschimbat, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă şi dobânda legală. Menţine, în rest, sentinţa civilă recurată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.06.2016.
Hotarare 3234/2016 din 01.06.2016