S****** O******* P****
PetentÎn temeiul art. 43 alin.3 Cod procedură penală, admite excepţia conexităţii şi dispune reunirea cauzei cu nr. 30704/325/2016 la cauza cu nr. 30080/325/2016. În baza art. 587 alin.1 Cod procedură penală, rap. la art.59 Cod penal din 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituţia României, admite propunerea şi cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Spătariu Octavian Petru, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 256/2015 emis de Tribunalul Gorj, în temeiul sentinţei penale nr. 213/2014 atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal din 1969. În temeiul art. 272 alin. 2 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 130 de lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.12.2016.
Hotarare 4268/2016 din 08.12.2016