A******* M******* C*** A***** Ţ***** V*****
ReclamantA******* M******* C*** A***** Ţ***** V*****
ReclamantA******* M****
PârâtA******* C*******
PârâtH o t ă r ă ş t e: Admite cererea precizată având ca obiect reziliere contract întreţinere şi rectificare carte funciară, formulată de reclamanţii A******* M**** şi Agăpianu Maria, împotriva pârâţilor A******* M**** şi A******* C*******, şi în consecinţă: Dispune rezilierea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1134/5 aprilie 2013 la Biroul Notarilor Public Asociaţi Daniela David şi Radu Constantin David Tg.Neamţ. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, respectiv revenirea în proprietatea reclamanţilor a întregului imobil cu nr. cadastral 50744, transmis pârâţilor prin contractul de întreţinere. Dispune rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. 50744 – comuna Timişeşti, partea a II a şi partea a III a, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor asupra imobilelor înscrise în aceasta, cât şi a drepturilor de ipotecă şi de uzufruct viager în favoarea reclamanţilor, respectiv reînscrierea reclamanţilor ca proprietari ai imobilelor. Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.Neamţ, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2017.
Hotarare 483/2017 din 14.04.2017D I S P U N E Amână pronunţarea cauzei la data de 14.04.2017. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 06.04.2017. Preşedinte,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017Pentru a se depune la dosarul cauzei precizarea la acţiune şi a se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în suma de 50 de lei, amână judecarea cauzei la data de 06.apr.2017.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017