P**** Ş*************
InculpatB***** V***********
InculpatT***** G*******
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** B********
Parte civilăD**** C****** P*** A*** V*****
Parte civilăConstată că infracţiunilor pentru săvârşirea cărora au fost trimişi în judecată în cauza de faţă inculpaţii P**** Ş*************, Burtea Vijai - Costin şi T***** G*******, nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 din Noul Cod penal privind recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă (art. 43 din Codul penal anterior) întrucât, în raport de sentinţa penală nr. 35 din data de 05.03.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia penală în dosarul nr. 4253/90/2013, definitivă prin decizia penală nr. 551/A din data 16.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 4253/90/2014(cu modificările aduse prin această decizie), nu este îndeplinită una dintre condiţiile cerute pentru existenţa infracţiunii continuate, rezoluţia unică presupunând existenţa aceleiaşi persoane, iar în caz de participaţie, a aceloraşi persoane. În baza art. 9 alin.1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; Condamnă pe inculpatul PERCA ŞTEFAN CĂTĂLIN, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară (pentru un număr de 41 acte materiale săvârşite în perioada august – noiembrie 2011 în calitate de administrator de fapt al SC Magdapan SRL Budeşti, jud. Vâlcea). Aplică dispoziţiile art. 57 din Codul penal anterior(art. 60 din NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 865 alin. 1 raportat la art. art. 85 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului PERCA ŞTEFAN CĂTĂLIN prin sentinţa penală nr. 111 din data de 30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 495/90/2015, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 355/A din data de 28 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 495/90/2015. Descontopeşte această pedeapsă în pedepsele componente, după cum urmează: - 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară – aplicată inculpatului Perca Ştefan Cătălin pentru infracţiunea prev. de art. art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi art. 5 Cod penal (fapta comisă în perioada aprilie - decembrie 2009, în calitate de administrator de fapt al SC Davidomil SRL Frînceşti ce a făcut obiectul dosarului nr.495/90/2015); - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin.10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi - 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal - pedepse aplicate inculpatului P**** Ş************* prin sentinţa penală nr. 35 din data de 05.03.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 4253/90/2013, definitivă în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat prin decizia penală nr. 551/A din data 16.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti –Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 4253/90/2014, (fapte comise în perioada august 2011– februarie 2012, în calitate de administrator de fapt al SC Magdapan SRL Budeşti), pe care le repune în individualitatea lor. Constată că prin sentinţa penală nr. 111 din data de 30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 495/90/2015, s-a stabilit că infracţiunile pentru care inculpatul P**** Ş************* a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 35/2014 se află în concurs real cu infracţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 495/90/2015. Constată că prin sentinţa penală nr. 111/30.09.2015 s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g din Noul Cod penal, ca pedeapsă complementară. În baza art. 36 raportat la art. 34 şi art. 35, toate din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012; Contopeşte pedepsele: - de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi art. 5 Cod penal(sentinţa penală nr. 111 din 30.09.2015); - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin.10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi - 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 din Codul penal din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal (sentinţa penală nr. 35 din data de 05.03.2014), cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată în cauza de faţă şi dispune ca inculpatul Perca Ştefan Cătălin să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare. În total inculpatul Perca Cătălin Ştefan va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară. Aplică art. 57 din Codul penal anterior(art.60 NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. II. În baza art. 9 alin.1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; Condamnă pe inculpatul B***** V***********, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară (pentru un număr de 41 acte materiale săvârşite în perioada august 2011 – noiembrie 2011 în calitate de administrator de drept al SC Magdapan SRL Budeşti, jud. Vâlcea). Aplică art. 57 din Codul penal anterior(art. 60 din NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior ; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1lit.a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 865 alin. 1 raportat la art. art. 85 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi g din noul Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului Burtea Vijai- Costin prin sentinţa penală nr. 35 din data de 05.03.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 4253/90/2013, definitivă faţă de acest inculpat prin decizia penală nr. 551/A din data 16.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti –Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 4253/90/2014. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din noul Cod penal, ca pedeapsă complementară, în pedepsele componente, după cum urmează: - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin.10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi - 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 36 raportat la art. 34 şi art. 35, toate din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012; Contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin.10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi - 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior şi dispune ca inculpatul Burtea Vijai Costin să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare. În total, inculpatul Burtea Vijai Costin va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară. Aplică art. 57 din Codul penal anterior(art. 60 din NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior ; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1lit.a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. III. În baza art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin.1 lit. c ?i alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ?i art. 5 Cod penal; Condamnă pe inculpatul T***** G*******, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior (pentru un număr de 41 acte materiale săvârşite în perioada august 2011 – noiembrie 2011 în calitate de contabil cu organizarea evidenţei contabile la SC Magdapan SRL Budeşti, jud. Vâlcea). Aplică art. 57 din Codul penal anterior (art. 60 din NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior ; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 865 alin. 1 raportat la art. art. 85 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului T***** G******* prin sentinţa penală nr. 111 din data de 30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 495/90/2015, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 355/A din data de 28 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 495/90/2015. Descontopeşte această pedeapsă în pedepsele componente, după cum urmează: - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art.396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal(fapta comisă în perioada aprilie - decembrie 2009 la SC Davidomil SRL Frînceşti ce a făcut obiectul dosarului nr.495/90/2015); - 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din anul 1969, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şig C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şig C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.(fapte comise în perioada august 2011 – februarie 2012 în calitate de economist cu atribuţii de a organiza evidenţa contabilă a SC Magdapan SRL Budeşti, S.C. Andjess BGN S.R.L. şi S.C. Nonidar Comtrans S.R.L., dosar 4253/90/2013 al Tribunalului Vâlcea), pe care le repune în individualitatea lor. Constată că prin sentinţa penală nr. 111 din data de 30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 495/90/2015, s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g din Noul Cod penal, ca pedeapsă complementară. În baza art. 865 alin. 1 raportat la art. art. 85 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a , b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 31 din 15.02.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea-Secţia penală în dosarul nr. 2003/90/2016, definitivă prin decizia penală nr. nr. 503/A din data de 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie(faptă comisă în aceiaşi calitate la SC Meşterii Agro SRL în perioada septembrie 2009 – februarie 2010. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul T***** G******* a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 35/ 05.03.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 4253/90/2013, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 551/A din data 16.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti –Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 4253/90/2014; sentinţa penală nr. 111 din data de 30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 495/90/2015, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 355/A din 20.03.2016; sentinţa penală nr. 31 din data de 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în dosarul nr. 2003/90/2016, definitivă prin decizia penală nr. 503/A din data de 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi fapta ce constituie obiectul cauzei de faţă sunt concurente, conform art. 33 lit. a din Codul penal anterior. În baza art. 36 raportat la art. 34 şi art. 35, toate din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012; Contopeşte pedepsele: - 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art.396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 Cod penal (fapta comisă în perioada aprilie - decembrie 2009 în calitate de contabil la SC Davidomil SRL Frînceşti ce a făcut obiectul dosarului nr.495/90/2015); - 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din anul 1969, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; - 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şig C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; - 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şig C.pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen.(fapte comise în în perioada august 2011 – februarie 2012 în calitate de economist cu atribuţii de a organiza evidenţa contabilă a SC Magdapan SRL Budeşti, S.C. Andjess BGN S.R.L. şi S.C. Nonidar Comtrans S.R.L., dosar 4253/90/2013 al Tribunalului Vâlcea); - de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară,( sentinţa penală nr. 31 din 15.02.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea-Secţia penală în dosarul nr. 2003/90/2016), cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară şi dispune ca inculpatul T***** G******* să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare. În total inculpatul T***** G******* va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară. Aplică art. 57 din Codul penal anterior(art. 60 din NCP). În baza art. 66 din Codul penal de la 1968; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 71 din Codul penal anterior ; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1lit.a teza II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 19 alin. 1 şi art. 397 alin. 2 Cod procedură penală, art. 998 şi urm. Cod civil; Admite în parte acţiunea civilă formulată Statul Român – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, reprezentat convenţional de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, cu sediul în mun. Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, jud. Dolj – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. G-ral Magheru nr. 17, jud. Vâlcea. Constată că prin sentinţa nr. 3072/2014 din 21 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia II-a civilă în dosarul nr. 907/90/2013, inculpatul Burtea Vijai Costin, în calitate de administrator al SC Magdapan SRL, în cadrul răspunderii personale, fost obligat să plătească suma de 1.167.643 lei către debitoare, sumă în care se include şi prejudiciul calculat în cauza de faţă, de 561.226 lei. Obligă pe inculpaţii Perca Ştefan Cătălin şi T***** G*******, în solidar, să plătească părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale suma totală de 561.226 lei, compusă din TVA - în sumă de 298.093,68 lei lei şi impozit pe profit – în sumă de 219.721,44 lei, la care se adaugă dobânda şi penalităţile de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului. Constată că nu au fost instituite măsuri asigurătorii, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor întrucât aceştia nu deţin în proprietate astfel de bunuri. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005: Dispune luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor Perca Ştefan Cătălin, Burtea Vijai Costin şi T***** G******* în vederea reuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005; La data rămânerii definitive a prezentei Hotărâri, dispune comunicarea acesteia la Registrul Comerţului pentru a se face menţiunile corespunzătoare. În baza art. 25 alin. 3 rap. la art. 580 Cod procedură penală; Dispune desfiinţarea totală a facturilor fiscale şi a chitanţelor de plată aferente, ce atestă în mod fictiv că societatea administrată în drept sau în fapt de inculpaţii Perca Ştefan Cătălin şi Burtea Vijai Costin a achiziţionat mărfurile menţionate în aceste înscrisuri, după cum urmează: 1. Facturi fiscale ce apar ca fiind emise de SC ALI TIBI SRL: factura fiscală nr. 201/01.08.2011; factura fiscală nr. 202/01.08.2011; factura fiscală nr. 205/02.08.2011; factura fiscală nr. 208/04.08.2011; factura fiscală nr. 211/06.08.2011; factura fiscală nr. 216/10.08.2011; factura fiscală nr. 220/16.08.2011; factura fiscală nr. 235/20.09.2011; factura fiscală nr. 237/21.09.2011 şi factura fiscală nr. 239/16.08.2011, precum şi chitanţele nr. 201/01.08.2011; nr. 202/01.08.2011; nr.205/02.08.2011; nr. 208/04.08.2011; nr. 211/06.08.2011; nr. 216/10.08.2011; nr. 220/16.08.2011; factura fiscală nr. 235/20.09.2011; nr. 237/21.09.2011 şi nr. 239/16.08.2011. 2.Facturi fiscale ce apar ca fiind emise de SC PAYROLL EXPERT SRL: factura fiscală nr. 006021/01.08.2011; factura fiscală nr. 006023/01.08.2011; factura fiscală nr. 00600024/02.08.2011; factura fiscală nr. 006025/04.08.2011; factura fiscală nr. 006027/08.08.2011; factura fiscală nr. 006028/08.08.2011; factura fiscală nr. 006029/09.08.2011;factura fiscală nr. 006031/16.08.2011;factura fiscală nr. 006033/19.08.2011 şi factura fiscală nr. 006034/24.09.2011, precum şi chitanţele nr. 006021/01.08.2011; nr. 006023/01.08.2011; nr.00600024/02.08.2011; nr. 006025/04.08.2011;nr.006027/08.08.2011;nr.006028/08.08.2011;nr.006029/09.08.2011; nr. 006031/16.08.2011; nr. 006033/19.08.2011 şi nr.006034/24.09.2011. 3. Facturi fiscale ce apar ca fiind emise de SC GANDRA COMERT SRL: factura fiscală nr. 300/12.08.2011; factura fiscală nr. 311/08.08.2011; factura fiscală nr. 328/20.09.2011; factura fiscală nr. 334/22.09.2011 şi factura fiscală nr. 340/26.09.2011, precum şi chitanţele nr. 300/12.08.2011; nr. 311/08.08.2011; nr. 328/20.09.2011; nr. 334/22.09.2011 şi nr. 340/26.09.2011. 4. Facturile fiscale de livrări fictive de cereale către SC Transavia SA: facturile fiscale cu nr. 254/12.08.2011, 256/16.08.2011, 257/16.08.2011, 260/18.08.2011, 261/19.08.2011, 259/15.09.2011, 262/21.09.2011, 263/22.09.2011, 264/23.09.2011, 265/24.09.2011, 266/19.09.2011, 268/19.09.2011 ?i 269/20.09.2011 ?i către 5. S.C. PORCELLINO GRASSO S.R.L. în baza a 3 facturi fiscale cu nr. 578/21.11.2011, 579/23.11.2011 şi 560/25.11.2011. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Perca Ştefan Cătălin, Burtea Vijai Costin şi T***** G******* la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar cheltuielile judiciare reprezentând onorariul pentru avocaţii desemnaţi din oficiu ce va fi avans anticipat din fondurile Ministerului de Justiţie, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi 03 ianuarie 2018.
Hotarare 1/2018 din 03.01.2018amână pronunţarea la data de 3 ianuarie 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2017amână pronunţarea la data de 27 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2017amână cauza la data de 20 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017repune cauza pe rol şi acordă termen la data de 8 noiembrie 2017, pentru a pune în discuţie aplicarea dispoziţiilor art.335 alin.2 Cod pr.penală,cu privire la reunirea cauzelor privind actele materiale reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, în legătură cu activitatea infracţională de la SC Magdapan SRL Budeşti.
Incheiere de sedinta din 09.10.2017amână pronunţarea la data de 09.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2017Amână pronunţarea la data de 4 octombrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2017amână pronunţarea la data de 27 septembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2017amână pronunţarea la data de 20 septembrie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2017amână pronunţarea la data de 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2017amână soluţionarea cauzei la data de 06.09.2017
Incheiere de sedinta din 14.06.2017amână soluţionarea cauzei la data de 14 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.05.2017amână cauza la data de 24 mai 2017
Incheiere de sedinta din 03.05.2017amână soluţionarea cauzei la data de 3 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 12.04.2017amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 12 aprile 2017, la cererea inculpatului T***** G*******, pentru a-şi angaja apărător ales.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017