S****** A******** C******
InculpatV******* R****** P*** R*********** D****** C*******
Parte civilăÎn temeiul art. 228 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin 5 C.p., art. 79 alin. 3 C.p. şi art. 5 C.p., rap. la disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul S****** A******** C****** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă comisă la data de 13.08.2013). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea de furt din data de 07.09.2013, pentru comiterea căreia inculpatul S****** A******** C****** a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin s.p. nr. 1196/18.12.2013 pronunţată în dos. nr. 38579/299/2013 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 570/07.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 40 alin. 1 rap. la disp. art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte cele două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv cea aplicată prin prezenta sentinţă, cu cea aplicată prin s.p. nr. 1196/18.12.2013, urmând să-i aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 72 C.p. şi art. 40 alin. 3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată perioada de prevenţie şi perioada deja executată, respectiv de la data de 07.09.2013 la data de 04.02.2014, respectiv de la data de 10.05.2014, la data de 03.06.2015- data liberării sale condiţionate. În baza art. 19 şi 397 C.pr.pen. raportat la disp. art.1357 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC VODAFONE ROMANIA, prin reprezentant legal şi obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1081 lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză, pentru inculpat, respectiv av. Chiriţescu Gabriela, în cuantum de 520 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 398 C.p.p. rap. la art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2017.
Hotarare 122/2017 din 22.02.2017Amână pronuntarea pentru data de 22.02.2017. pronuntată în şedinţă public, azi, 08.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2017Amână pronuntarea pentru data de 08.02.2017. pronuntată în şedinţă publică, azi, 25.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2017