I********* V*****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul I********* V***** împotriva sentinţei penale nr. 203 din data de 17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. 3022/227/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţia prin care a fost obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.02.2016.
Hotarare 208/2016 din 29.02.2016