Dosar 30363/325/2016 din 25.11.2016

tâlhărie calificată (art.234 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30363/325/2016
Data dosar:
25.11.2016
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
tâlhărie calificată (art.234 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    În temeiul art. 43-45 C.proc. dispune reunirea dosarelor nr. 30363/325/2016/a4, 30363/325/2016/a5, 30363/325/2016/a6 şi 30363/325/2016/a7 la prezentul dosar. 1. În temeiul art. 233 – art. 234, al. 1, lit. a, c, d, e din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi d C.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul K****** R*************, aflat în stare de arest preventiv IPJ Timiş – Arest, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani şi 6 luni, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii S.C. Horticultura S.A. Timi?oara sau S.C. Drumuri Municipale S.A. Timişoara., în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 06.11.2016 şi durata arestării preventive începând cu data de 07.11.2016 la zi. În temeiul art. 241 alin. 1ind. 1 lit. a Cod proc. pen., raportat la art. 399 alin. 3 lit. b Cod proc. pen., constatată încetată de drept măsura preventivă şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 399 alin. 5 Cod proc. pen. măsura se comunică administraţiei locului de deţinere. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. 2. În temeiul art. 233 – art. 234, al. 1, lit. a, c, d, e din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi d C.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul G***** G****************, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani şi 6 luni, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Sânandrei, jud. Timiş, sau Şcoala Gimnazială Sânandrei, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 06.11.2016 şi durata arestării preventive începând cu data de 07.11.2016 la zi.. În temeiul art. 241 alin. 1ind. 1 lit. a Cod proc. pen., raportat la art. 399 alin. 3 lit. b Cod proc. pen., constatată încetată de drept măsura preventivă şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 399 alin. 5 Cod proc. pen. măsura se comunică administraţiei locului de deţinere. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. 3. În temeiul art. 48 C.pen., raportat la art. 233 – art. 234, al. 1, lit. a, c, d, e din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi d C.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata Josu Larisa Roberta, cercetată în stare de arest la domiciliu, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani şi 6 luni, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatei obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Sânandrei, jud. Timiş, sau Şcoala Gimnazială Sânandrei, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 06.11.2016 şi durata măsurii preventive a arestului la domiciliu începând cu data de 07.11.2016 la zi.. În temeiul art. 241 alin. 1ind. 1 lit. a Cod proc. pen., raportat la art. 399 alin. 3 lit. b Cod proc. pen., constatată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatei şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză. În temeiul art. 241 alin. 4 Cod proc. pen. măsura se comunică de îndată tuturor instituţiilor cu atribuţii în executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpata va fi informată că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. 4. În temeiul art. 120 C. pen. aplică inculpatului minor la data săvârşirii faptei Chiţu George-Nelu, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în stare de minoritate, prevăzută de art. 233 – art. 234, al. 1, lit. a, c, d, e din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., raportat la art. 113 şi următoarele C. pen.. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a C. pen. impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. d C. pen., raportat la art. 121 alin.2 C. pen., impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să nu se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri de participanţii la săvârşirea infracţiunii, respectiv de inculpaţii Graure Georgian Valentin, Kertesz Robert Loredan, Josu Larisa Roberta şi Ungur Mihaela, precum şi să nu comunice cu aceştia. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. e C. pen. impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative sus menţionate, respectiv modificarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o măsură mai severă. În temeiul art.119 al.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face sub coordonarea Serviciul de Probaţiune Timiş, care în cazurile prevăzute de art. 121 alin. 4 C. pen. va sesiza instanţa pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 122 C.pen. şi art. 123 C.pen.. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore începând cu data de 06.11.2016 şi arestat preventiv începând cu data de 07.11.2016 la zi.. În temeiul art. 241 alin. 1ind. 1 lit. a Cod proc. pen., raportat la art. 399 alin. 3 lit. d Cod proc. pen., constatată încetată de drept măsura preventivă şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 399 alin. 5 Cod proc. pen. măsura se comunică administraţiei locului de deţinere. 5. În temeiul art. 120 C. pen. aplică inculpatei minore la data săvârşirii faptei Ungur Mihaela, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată în stare de minoritate, prevăzută de art. 233 – art. 234, al. 1, lit. a, c, d, e din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., raportat la art. 113 şi următoarele C. pen.. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a C. pen. impune inculpatei ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. d C. pen., raportat la art. 121 alin.2 C. pen., impune inculpatei ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să nu se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri de participanţii la săvârşirea infracţiunii, respectiv de inculpaţii Chiţu George Nelu, Graure Georgian Valentin, Kertesz Robert Loredan şi Josu Larisa Roberta şi Ungur Mihaela, precum şi să nu comunice cu aceştia. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. e C. pen. impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative sus menţionate, respectiv modificarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o măsură mai severă. În temeiul art.119 al.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face sub coordonarea Serviciul de Probaţiune Timiş, care în cazurile prevăzute de art. 121 alin. 4 C. pen. va sesiza instanţa pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 122 C.pen. şi art. 123 C.pen.. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. Constată că inculpata minoră fost reţinută pentru 24 ore începând cu data de 06.11.2016 şi arestată la domiciliu începând cu data de 07.11.2016 la zi.. În temeiul art. 241 alin. 1ind. 1 lit. a Cod proc. pen., raportat la art. 399 alin. 3 lit. d Cod proc. pen., constatată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatei şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză. În temeiul art. 241 alin. 4 Cod proc. pen. măsura se comunică de îndată tuturor instituţiilor cu atribuţii în executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357-1358, art. 1385, art. 1391 alin. 2, art. 1372 şi art. 1382 C.civil din 2009, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Crîştiu Nicolae, şi obligă inculpaţii în solidar, inculpatul minor Chiţu George Nelu în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Chiţu Angelica şi Chiţu Gheorghe, ambii domiciliaţi în sat. Sînandrei (com.Sînandrei), nr. 266, jud. Timiş, inculpata minoră Ungur Mihaela în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Farcaş (fostă Ungur) Ramona, domiciliată în Bucureşti, str. Gării Căţelu, nr. 174, ap. 68, sctor 3 şi Ungur Aurel, domiciliat în sat. Sînandrei (Com.Sînandrei), nr. 425, jud. Timiş, la plata către aceasta a sumei de 54 lei, reprezentând prejudiciu material nerecuperat, precum şi a sumei de 7.500 euro, echivalent în lei la data plăţii, reperezentând daune morale. Ia act că părţii civile i s-a restituit telefonul mobil marca Samsung Xcover 2 GT-S7710, cu seria JZO54K.S7710XXANI3 sustras de inculpaţi din autoturismul acesteia potrivit dovezii din data de 06.11.2016 ( f. 45 dup ). Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., raportat al art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea următoarelor bunuri folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii: o cagulă de culoare neagră şi un baston telescopic dislocat. Următoarele mijloace materiale de probă urmează dosarul cauzei: un telefon mobil Nokia cu cartelă Vodafone, un fular, un tricou, un pulover, o doză cu inscripţia Crazy Wolf, un ambalaj plastic Flortis, patru eprubete cu posibile urme biologice, un pachet gol de ţigarete Kent, o eşarfă de culoare albastră şi o pereche pantaloni trening de culoare neagră. În temeiul art.272 al .2 C. proc. pen. dispune plata sumei de 1.200 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpatei Josu Larisa şi onorariul parţial al avocatului din oficiu al inculpaţilor K****** R************* şi Ungur Mihaela, din fondurile Ministerului Justi?iei către Baroul Timi?. În temeiul art. 274 alin. 1- 3 C. proc. pen. obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, inculpatul minor Chiţu George Nelu în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Chiţu Angelica şi Chiţu Gheorghe şi inculpata minoră Ungur Mihaela în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Farcaş (fostă Ungur) Ramona şi Ungur Aurel. În temeiul art. 276 al. 1 şi 2 C.pr.pen., raportat la art. 274 alin. 2 şi 3 C. proc. pen., obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, inculpatul minor Chiţu George Nelu în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Chiţu Angelica şi Chiţu Gheorghe şi inculpata minoră Ungur Mihaela în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Farcaş (fostă Ungur) Ramona şi Ungur Aurel. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.03.2017.

    Hotarare 1307/2017 din 01.03.2017
  • Sedinta din data de 15.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Serviciul de Probaţiune în vederea efectuării referatului de evaluare.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Serviciul de Probaţiune în vederea efectuării referatului de evaluare.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017
  • Sedinta din data de 18.01.2017 la ora 10:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Serviciul de Probaţiune în vederea efectuării referatelor de evaluare.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD