I************ I********** C**** M**** C*****
DebitorC I I B**** C****
LichidatorEvaluarea bunurilor aflate in patrimoniul debitorului
Incheiere de sedinta din 16.11.2022Admite cererea formulată de administratorul judiciar CABINET DE INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BOŞCA CRINA . În temeiul art. 145 alin. 1 lit. C ) din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei Întreprinderea Individuală Căpu? Mirel Cosmin. Numeşte lichidator judiciar provizoriu Prompt CABINET DE INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BOŞCA CRINA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a carui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 6 iulie 2022. În temeiul art.100 şi 147 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 15 august 2022. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 26 august 2022. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 21 septembrie 2022. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 16 noiembrie 2022, cam.66, ora 9. Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art.151 din Legea privind procedura de insolvenţă Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu apel în 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolven?ă. Apelul se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.06.2022
Hotarare intermediara 727/2022 din 29.06.2022Avand in vedere convocarea adunarii creditorilor pentru a se pune in discutie cererea de trecere in faliment a debitorului
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Plan reorganizare modificat
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Plan reorganizare
Incheiere de sedinta din 27.10.2021In vederea continuarii planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Pentru continuarea demersurilor potrivit planului de reorganizare modificat
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Continuarea procedurii de reorganizare
Incheiere de sedinta din 02.12.2020Plan reorganizare
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Suspendat de drept potrivit Decretului nr. 195/2020 al Presedintelui Romaniei
Continuarea demersurilor din cadrul planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Plan reorganizare
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Plan reorganizare modificat
Incheiere de sedinta din 22.05.2019In temeiul art. 139 alin. 5 din Legea privind procedura insolvenţei, Confirmă prelungirea planului de reorganizare a debitorului Î.I. Căpu? Mirel Cosmin depus de către acesta la data de 13 februarie 2019. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare intermediara 190/2019 din 20.02.2019Pentru convocarea adunarii creditorilor in vederea discutarii trecerii in faliment a debitorului
Incheiere de sedinta din 23.01.2019In vederea continuarii demersurilor din cadrul procedurii de reorganizare respectiv convocarea adunarii creditorilor
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Continuarea demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 06.06.2018Plan reorganizare
Incheiere de sedinta din 28.03.2018În temeiul art. 139 din Legea privind procedura insolvenţei, Confirmă planul de reorganizare a debitorului Întreprinderea Individuală Căpu? Mirel Cosmin propus de debitor. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării, cu excepţia cazului prevăzut la art. 139 alin. 44 din Legea nr. 85/2014. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare intermediara 8/2018 din 10.01.2018In vederea votarii planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Continuarea demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Continuarea procedurii respectiv a demersurilor de valorificare
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 08.03.2017Continuarea procedurii respectiv evaluarea patrimoniului debitorului
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Admite cererea formulată de către debitor IICAPUS MIREL COSMIN . În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei II CAPUS MIREL COSMIN În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BOSCA CRINA are va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 16.09.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 06.10.2016. Fixează termenul pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 21.10.2016. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 23.11.2016, cam.66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea în B.P I , apel ce se va depune la Tribunalul Bihor. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 03.08.2016.
Incheiereadmitereinprincipiu344/2016 din 03.08.2016