P*** M****
Parte vătămatăU***** M**** N******
InculpatÎn baza art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. condamnă inculpatul U***** M**** N******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal şi art. 206 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. condamnă inculpatul U***** M**** N******, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj” (persoană vătămată P*** M****). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunile concurente pentru care inculpatul a fost condamnat au fost săvârşite în termenul de supraveghere de 1355 zile dispus prin sentinţa nr. 539/24.03.2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 2290/193/2016, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.03.2016, termen de supraveghere care a început să curgă la data de 29.03.2016. În baza art. 43 alin. 2 Cod penal rap la art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele stabilite prin prezenta de 6 (şase) luni închisoare şi respectiv de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care adăugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 (două) luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul U***** M**** N****** să execute 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. a) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. a) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 104 alin. 2 teza I Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate dispus prin sentinţa nr. 539/24.03.2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 2290/193/2016, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.03.2016, cu privire la executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr. 449/01.10.2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1530.1/30/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 923/09.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dispune executarea restului rămas neexecutat de 1355 de zile închisoare. În baza art. 104 alin. 2 teza a II a Cod penal rap. la art. 43 alin. 2 Cod penal adaugă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la restul rămas neexecutat de 1355 de zile închisoare din sent.pen. nr. 449/01.10.2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1530.1/30/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 923/09.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul U***** M**** N****** să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni şi 1355 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată P*** M**** şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 m, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod pr.pen. rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 8 (opt) luni şi 1355 zile închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 31.03.2016 la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod pr.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prev. de art. art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal şi art. 206 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. În baza art. 7 rap. la art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 cu referire la pct. 23 din anexa din aceeaşi lege privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul U***** M**** N****** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi dispune informarea inculpatului asupra împrejurării că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 404 alin. 6 Cod pr.pen. rap. la art. 111 alin. 5 Cod pr.pen. ia act că persoana vătămată P*** M**** doreşte să fie înştiinţată în cazul punerii în libertate a inculpatului U***** M**** N******, în orice mod. În baza art. 397 alin. 1 Cod pr.pen. rap. la art. 25 alin. 1 Cod pr.pen. ia act că persoana vătămată P*** M**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 398 Cod pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul U***** M**** N****** la plata către stat a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală. În baza art. 398 Cod pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza II Cod pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza judecăţii – av. Pascariu Levi Petrică (650 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 986/22.04.2016) rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 15.06.2016.
Hotarare 178/2016 din 15.06.2016Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016În baza art. 375 alin. 2 Cod pr.pen. admite cererea inculpatului U***** M**** N****** de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii. În baza art. 377 alin. 2 Cod pr.pen. admite solicitarea avocatului desemnat din oficiu al inculpatului de amânare a cauzei şi acordă termenul de judecată solicitat în vederea depunerii la dosar a înscrisurilor în circumstanţiere. Ia act că persoana vătămată P*** M**** nu înţelege să se constituie parte civilă şi că a solicitat ca judecata să se desfăşoare în lipsă. Se revine cu adresă către Compartimentul Executări Penale din cadrul Tribunalului Timiş pentru a înainta o copie a sentinţei penale nr. 449/01.10.2010 pronunţată în dosarul nr. 15301/30/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 923/09.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru a întocmi un referat privind situaţia juridică a inculpatului U***** M**** N******. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.06.2016, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul U***** M**** N******, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 teza finală Cod pr.pen., persoana vătămată P*** M**** primind termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.05.2016.
Incheiere de sedinta din 25.05.2016