C**** G*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze, începând cu data de 01.03.2016, drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea si a veniturilor suplimentare reprezentând „spor gestiune” mai puţin pentru perioada 01.01.1992 -01.01.1993, „premii”, „premii/beneficii”, „suplim”, „spor 75%”, evidenţiate în certificatul nr. SBX 15 – 625/20.10.2015 eliberat de SC ARCHIVUM S.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantului, începând cu data de 01.03.2016, diferenţele dintre pensia recalculată conform prezentei hotarari si pensia efectiv platita şi dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 11 august 2016 şi până la plata efectivă. Respinge restul pretentiilor ca neîntemeiate. Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2016.
Hotarare 11801/2016 din 20.12.2016Amână pronunţarea la data de 20.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016Amână cauza pentru a se depune precizări.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016