S*** M*****
Contestator InculpatT***** E****
Contestator InculpatB*** E*** C*******
Intimat InculpatS*** F******
Intimat InculpatS*** M*****
Intimat InculpatTermen preschimbat pentru data de 15.12.2016 prin rezoluţia Judecătorului de cameră preliminară din data de 5.12.2016.
Rezolutie din 09.01.2017Încheierea nr. 560/CP - În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 347 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpa?ii S*** M*****, T***** E****, PANAIT GABRIEL DAMIAN ?i PÎRVA IONU? BOGDAN ALIN împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 04 noiembrie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Bucure?ti – Sec?ia I Penală, în Dosarul nr.30570/3/2016/a1. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul contestator PANAIT GABRIEL DAMIAN cu privire la revocarea măsurii arestării preventive. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpata IONESCU ELENA DANIELA cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii preventive a controlului judiciar, respectiv la modificarea măsurii controlului judiciar, în sensul înlăturării interdic?iei de a-l vizita pe inculpatul PANAIT GABRIEL DAMIAN la orice loc de de?inere de pe teritoriul României. În temeiul art.275 alin.2 ?i 4 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorii inculpa?i S*** M*****, T***** E****, PANAIT GABRIEL DAMIAN ?i PÎRVA IONU? BOGDAN ALIN la plata către stat a sumei de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare. În temeiul art.272 alin.1,2, art.273 alin.5 ?i art.275 alin.6 Cod de procedură penală, onorariile par?iale cuvenite apărătorilor din oficiu pentru inculpa?ii S*** M*****, T***** E****, PANAIT GABRIEL DAMIAN, B*** E*** C*******, OLTEANU CRISTIAN FLORIN, STAN CRISTINA, S*** F****** ?i S*** M*****, în sumă de câte 65 lei pentru fiecare inculpat, onorariile integrale cuvenite pentru inculpa?ii PÎRVA IONU? BOGDAN ALIN, IONESCU ELENA DANIELA, PÎRVA FLORENTINA MONICA ?i PÎRVA IONEL, în cuantum de câte 260 lei pentru fiecare inculpat, precum ?i onorariul interpretului de limbă turcă, pentru 4 ore de activitate prestată, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justi?iei ?i rămân în sarcina statului Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 19 decembrie 2016.
560/2016 din 19.12.2016Imposibilitate prezentare apărători aleşi ai inculpaţilor Ionescu Elena daniela şi T***** E****; contestatorul inculpat Panait Gabriel Damian a solicitat termen pentru a-şi angaja apărător.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016