S* A******* & L******* S**
ReclamantS* K*** G**** C******** S**
PârâtConstată intervenită suspendarea de drept a cererii principale, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, până la soluţionarea dosarului nr. 28868/3/2017, privind procedura insolvenţei pârâtei debitoare S* K*** G**** C******** S**, şi având în vedere că între cererea principală şi cererea reconvenţională este o strânsă legătură, precum şi raportat la prev. art. 210 Cod proc. civilă, potrivit cărora cererea reconvenţională nu poate fi soluţionată înaintea soluţionării cererii principale, instanţa apreciază că efectele suspendării se întind şi asupra cererii reconvenţionale, motiv pentru care dispune suspendarea judecării acesteia în baza aceluiaşi text legal, până la soluţionarea dosarului nr. 28868/3/2017, privind procedura insolvenţei pârâtei debitoare S* K*** G**** C******** S**.
Incheiere suspendare din 31.05.2018În vederea comunicării răspunsului la obiecţiuni cu partea lipsă la acest termen, precum şi în vederea studierii acestuia.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Încuviinţează în parte obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă, formulate de pârâta reclamantă reconvenţională KIAT GROUP CONSTRUCT SRL, respectiv obiecţiunea de la obiectivul 7: - să se detalieze modalitatea de calcul a dobânzii legale, cu indicarea procentelor aplicate. Dispune revenirea cu adresă la d-na expert contabil pentru a depune răspunsul la obiecţiune cu 10 zile înainte de termenul de judecată acordat. Cu cale de atac odată cu fondul. Stabileşte în sarcina reclamantei AUGUSTOM&LOGISTIC SRL obligaţia de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru de 195,39 lei. Cu cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare. Cu posibilitatea pentru reclamantă de a formula cerere de acordare facilităţi în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 29.03.2018.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 03.05.2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Acordă termen de pronunţare la data de 29.03.2018, în vederea deliberării asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă la raportul de expertiză şi asupra obligaţiei timbrării cererii de majorare a pretenţiilor, formulată de reclamantă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2018Pentru studiul raportului de expertiză întocmit în cauză.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Pentru a se reveni cu adresă la expert, în vederea efectuării expertizei contabile.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017În vederea efectuării expertizei contabile.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017În vederea citării martorului lipsă pentru termenul următor, cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în cuantum de 200 lei; precum şi pentru ca pârâta reclamantă reconvenţională să depună la dosar declaraţiile informative 394.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017În vederea administrării probelor propuse de părţi şi pentru a se solicita de la BLET Bihor lista cu experţi contabili.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017În vederea timbrării cererii reconvenţionale şi pentru ca reclamanta să comunice pârâtei înscrisurile doveditoare despre care se susţine că nu au ajuns la aceasta.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017