S******* M***** C******
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 248/2003 a Tribunalului Bacău. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 327/2004 emis de Tribunalul Bacău, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 CP din 1968. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2016.
Hotarare 4239/2016 din 08.12.2016