S* R** & R** S*
ReclamantC****** I***** N*******
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta Ciocoiu Ionela - Nicoleta. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 451,07 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate conform contractului încheiat între părţi. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, de penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 150 lei, reprezentând reducerea aferentă taxei de activare pentru două cartele SIM şi reducerea aferentă taxei de utilizare a reţelei/internetului pentru două cartele SIM conform contractului. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 932,4 lei, reprezentând clauza penală pentru diferenţa de abonamente, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Giurgiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.09.2016.
Hotarare 6204/2016 din 27.09.2016Amână pronunţarea la data de 27.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2016Pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 09.06.2016