V***** L*******
ContestatorS* V******* C******* S**
IntimatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.1633/16.06.2016 pronunţată de Tribunalul Argeş cu privire la termenul de apel în sensul că acesta este de 10 zile de la comunicare, iar nu de 30 zile de la comunicare cum din eroare s-a consemnat. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.06.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.06.2016Admite contestaţia. Anulează decizia nr.732/01.12.2015 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi actualizat şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.06.2016.
Hotarare 1633/2016 din 16.06.2016AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 16.06.2016 Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.06.2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2016AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 09.06.2016 Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.06.2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2016Încuviinţează pentru contestatoare proba cu înscrisuri şi proba cu un martor. Încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul contestatoarei şi proba cu un martor. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2016, în vederea administrării probelor. Se citează contestatoarea cu menţiunea să se prezinte personal la instanţă la următorul termen de judecată, în vederea administrării probei cu interogatoriul propus de intimată. Se citează martorul propus de contestatoare. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016