B***** C******
Intimat ReclamantM***** M****
Apelant PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială din minuta şi dispozitivul deciziei civile nr.366/Ap/10 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în sensul că, în loc de valoarea de 41532 lei menţionată în aliniatul 5 se va înscrie valoarea de 35500 lei, iar în aliniatul 6 se va menţiona corect sulta de 15052 lei, în loc de 19316 lei. DEFINITIVĂ. Pronunţata în şedinţa publică din 25 iulie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.07.2017Admite apelul declarat de apelantul-pârât M***** M****, dom. în Supuru de Jos, str. Crasnei, nr. 7, judeţ Satu Mare, în contradictoriu cu intimata-reclamantă BÂRSAN CODRUŢA, dom. în Supuru de Jos, nr. 103, judeţul Satu Mare, cu dom. proc. ales la Cabinet av. Barothi Sarolta, din Carei, str. Independenţei, nr. 2, judeţ Satu Mare, împotriva sentinţei civ. nr.1043/04.10.2016 pronunţată de Judecătoria Carei, în dosar nr. 3101/218/2014, având ca obiect partaj judiciar. Schimbă în parte încheierea interlocutorie din 11 martie 2016 şi înlătură dispoziţia de stabilire a unor cote de contribuţie de 3/4, repectiv de 1/4 la efectuarea investiţiilor.Schimbă în parte sentinţa în sensul că: Constată că părţile au contribuit în mod egal la efectuarea investiţiilor reţinute în încheierea interlocutorie şi sentinţă, cu excepţia refacerii acoperişului în valoare de 495 lei, care a fost suportată de apelant. Atribuie pârâtului imobilul casă de locuit in str. Craseni nr.7 şi teren arabil intravilan de sub nr.236 şi 237 cuprins în TP nr.31-118459, în val. de 41532 lei şi atribuie terenul extravilan 2167/20 în natură intimatei, la valoarea de 2900 lei. Obligă apelantul pârât reclamant reconvenţional să plătească intimatei reclamante pârâte reconvenţional suma de 19316 lei cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la data pronunţării prezentei decizii.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă intimata să plătească apelantului suma de 1404 lei cheltuieli de judecată.DEFINITIVĂ. Pronunţată la 10 iulie 2017, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 366/2017 din 10.07.2017Amână pronunţarea la data de 10.07 2017, prin punerea solţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2017Amână pronunţarea la data de 06.07.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2017Amână cauza la data de 26.06.2017, sala 59, ora 9,00 pentru dezbaterea fondului.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta apelatului-pârât. Amâna cauza la data de 12.06.2017, sala 59, ora 9,00 .
Incheiere de sedinta din 08.05.2017Amână cauza la data de 08.05.2017, sala 59, ora 9,00, pentru completarea expertizei efectuate la fond.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Amână cauza la data de 10.04.2017, sala 59, ora 9,00, pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Amână cauza la data de 28.02.2017, sala 59, ora 10:00, în baza acordului părţilor.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017