A******** D* P********** N** 2* B***** L** N****
ReclamantM******* M****** C******
PârâtM******* M*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari NR.24 BRAZDA LUI NOVAC în contradictoriu cu pârâţii M******* M****** C****** şi M******* M*****, aşa cum a fost precizată. Obliga pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei Asociaţia de Proprietari NR.24 Brazda lui Novac, suma totală de 5343,28 lei din care suma de 4197,23 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei decembrie 2014 – septembrie 2016, iar suma de 1146,05 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform hotărârii generale a asociaţiei de proprietari aferente aceleiaşi perioade. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei Craiova, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.10.2017.
Hotarare 10071/2017 din 02.10.2017pentru a se cita pârâtii cu copia precizarii.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017În baza art.242 alin.1 NCPC Dispune suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.05.2017
Incheiere suspendare din 29.05.2017Repune cauza pe rol pentru ca reclamanta să formuleze precizare la acţiune – cu privire la petitul prin care s-a solicitat plata penalităţilor de întârziere, în sensul de a preciza din suma totală de 2242,28 lei ce sumă reprezintă penalităţi calculate conform hotărârii adunării generale a asociaţiei şi ce sumă reprezintă penalităţi calculate şi impuse de furnizori conform contractelor încheiate cu aceştia. Stabileşte termen pentru continuarea judecări cauzei pentru termenul de judecată din data de 29.05.2017, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a formula precizare la acţiune – cu privire la petitul prin care s-a solicitat plata penalităţilor de întârziere, în sensul de a preciza din suma totală de 2242,28 lei ce sumă reprezintă penalităţi calculate conform hotărârii adunării generale a asociaţiei şi ce sumă reprezintă penalităţi calculate şi impuse de furnizori conform contractelor încheiate cu aceştia, sub sancţiunea suspendării cauzei Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, astăzi, 03.05.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ
Incheiere de sedinta din 03.05.2017In temeiul art.396 alin. 1 C.proc.civ., amâna pronunţarea în cauza pentru termenul din data de 03.05.2017, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2017pentru lipsa de procedura cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017