C******* D****
InculpatÎn baza art. art. 335 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 61 alin. 2 şi 4 lit. c) C.pen., condamnă pe inculpatul C******* D**** la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 (trei mii) lei – 300 de zile-amendă înmulţite cu un cuantum de 10 lei/zi, pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere având permisul de conducere suspendat. Instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63-64 C.pen., care stabilesc, printre altele, posibilitatea înlocuirii zilelor-amendă aplicate cu un număr corespunzător de zile închisoare (executare efectivă), în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei aplicate sau de săvârşire de noi infracţiuni înainte de considerarea pedepsei ca fiind executată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.02.2017.
Hotarare 131/2017 din 21.02.2017Pentru data de 21.02.2017, termen pentru citarea martorului propus prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017