S********* Î********* P************* J****** H******** P***** M****** D* S******* M***** A******
ReclamantŞ***** G********* "****** Ş****** D***
PârâtAdmite acţiunea în conflict individual de muncă formulată de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUDEŢUL HUNEDOARA în numele şi pentru membra de sindicat reclamanta Martin Aurelia, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Andrei Saguna” Deva, jud. Hunedoara, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă la calculul şi plata către reclamantă a sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase în cuantum de 10% din salariul de bază începând cu data de 19.07.2013 şi până la data pronunţării, actualizate cu rata inflaţiei până la plata efectivă. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11. 2016.
Hotarare 2522/2016 din 29.11.2016Pentru ca pârâta să depună extras de pe statul de plată pe luna ianuarie 2010 şi să comunice încadrarea în baza Legii nr.63/2011 a reclamantei, cu precizarea tuturor drepturilor, inclusiv sporuri şi sume compensatorii.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016