P******* N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1873/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul P******* N******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal”, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* N****** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 21 noiembrie 2016.
din 21.11.2016