S* T**** C****** S** P*** A************ J******* S***** S***
ReclamantA******** D* P********** N*** 1 M**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. TERMO CRAIOVA S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE LOCATARI NR. 6 1 MAI, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata sumei de 440.543,13 lei, compusă din suma de 351.042,41 lei reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2015 şi suma de 89.500,72 lei reprezentând penalităţi de întârziere evidenţiate în facturile emise în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2015, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la data plăţii efective. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2017.
Hotarare 2895/2017 din 01.03.2017Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect pretenţii in cuantum de 351.042,41 lei debit principal, în favoarea unui alt complet specializat în soluţionarea cauzelor cu profesionişti. Înaintează cauza Preşedintelui Secţiei Civile al Judecătoriei Craiova în vederea repartizării la un alt complet specializat în soluţionarea cauzelor cu profesionişti. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2016.
Incheiere de sedinta din 14.11.2016