P******* A****
PetentG******* C******* R*****
IntimatÎndreptarea din oficiu a erorii materiale din considerentele sentinţei civile nr. 2856 din 01.03.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 24540/215/2015, în sensul că se menţionează corect ,,Consiliul local al com. Almăj", în loc de ,,Consiliul local al com. Mârşani”. Prezenta face corp comun cu hotărârea îndreptată, menţionată mai sus şi se ataşează ambelor exemplare. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.09.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.09.2017Admite sesizarea reclamantei Primăria com. Almăj în contradictoriu cu pârâtul Grigorie Cristian-Robert. Înlocuieşte sancţiunea constând în amendă în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PL nr. 0016299 din data de 17.04.2013, cu sancţiunea constând în prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Stabileşte pentru pârât prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată totală de 20 ore, într-unul din domeniile stabilite de Consiliul local al Comunei Mîrşani prin HCL nr.21 din 28.10.2016, conform necesităţilor apreciate de primarul comunei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.03.2017.
Hotarare 2863/2017 din 01.03.2017