S* P****** M**** S** -**** P********* S***
DebitorÎn temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului Societatea POLIDAM METAL SRL, cu sediul com. Petre?ti, sat, Greci, J15/282/2004, CUI 16303272, lichidator judiciar fiind PROSOLVING SPRL, cu sediul în Târgovi?te, str. Nicolae Radian, bl. T2, parter, jud. Dâmbovi?a creditori fiind DGRFP Ploie?ti - AJFP Dâmbovi?a, Administra?ia Fondului pentru Mediu. Dispune radierea debitorului din Registrul Comerţului Dâmboviţa. Dispune plata retribuţiei lichidatorului judiciar în sumă totală de 4 136 lei din fondul special de lichidare. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, lichidatorul judiciar şi persoanele care au asistat în procedură, sunt descărcaţi de orice îndatoriri cu privire la procedură, debitor şi averea sa, titulari de drepturi de preferinţă şi acţionari ori asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi tuturor creditorilor prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Hotarare 123/2019 din 16.04.2019În temeiul disp. art. 59 alin. 4 din legea nr. 85/2014, acordă termen pe şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile, urmând a fi pusă în discuţie cererea formulată de către lichidatorului judiciar, privind închiderea procedurii în temeiul disp. art. 174 din Legea nr.85/2014.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Prorogă discutarea propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul disp. art. 174 din Legea nr.85/2014, după soluţionarea dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Prorogă discutarea propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul disp. art. 174 din Legea nr.85/2014, după soluţionarea dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale. Acordă termen administrativ la data de 22 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018Pentru continuarea procedurii de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Prorogă discutarea propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul disp. art. 174 din Legea nr.85/2014, după soluţionarea dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Prorogă discutarea propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul disp. art. 174 din Legea nr.85/2014, după soluţionarea dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 19.12.2017menţine prorogarea discutării propunerii de închidere a procedurii insolvenţei pentru soluţionarea dosarului asociat 314/120/2016/a1
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Acordă termen la data de 25.09.2017 în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 134/120/2016/a1, având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimoniale .
Incheiere de sedinta din 22.05.2017Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.05.2017 în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 27.02.2017 în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
Incheiere de sedinta din 19.12.2016Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.12.2016 în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1 având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2016 , completul S 11 sala 7, pentru în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 314/120/2016/a1, având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 27.06.2016Acordă termen de judecată la data de 27.06.2016 pentru se lua cunoştinţă de raportul întocmit de lichidatorul judiciar şi în vederea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 30.05.2016Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar PROSOLVING SPRL, de intrare a debitoarei POLIDAM METAL S.R.L., în procedura simplificată a insolvenţei. în baza art. 38 al.2 lit. d şi 71 al.1 din Legea 85/2014 dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva societăţii debitoare. Conform art. 85 al. 1, 2 şi 4 din Legea 85/2014 constată încetarea de drept a dreptului de administrare a debitoarei, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, inclusiv a bunurilor pe care le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii. Menţine ca lichidator judiciar PROSOLVING SPRL, numit la data de 2.10.2015 de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea 85/2014, cu o retribuţie de 1000 lei, stabilită conform criteriilor stabilite de OUG 86/2006. Conform art. 74 din Legea 85/2014 obligă debitoarea ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 al.1. În baza art. 75 din Legea 85/2014 se suspendă de drept, la data deschiderii procedurii insolvenţei, toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei, cu excepţia celor prevăzute de art. 75 al.2 şi 3, iar conform art. 76 din Legea 85/2014 se dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror circumscripţie se află sediul debitoarei declarat la ORC. În conformitate cu art. 86 din Legea 85/2014 lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi interdicţia de a dispune de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 86 al.2 din Legea 85/2014. Lichidatorul judiciar va depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 97 al. 1 din Legea 85/2014, în termen de 40 de zile de la desemnarea sa şi va depune lunar un raport privind descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, un extras al acestuia urmând a fi publicat în BPI, în conformitate cu art. 59 al.1 şi 2 din Legea 85/2014. În baza art. 73 şi 99-100 din Legea 85/2014, dispune notificarea, de către lichidatorul judiciar, către toţi creditorii menţionaţi în lista depusă conform art. 67 al.1 lit. c sau 74 din Legea 85/2014, către debitoare şi către ORC, pentru efectuarea menţiunii, prin modalitatea prevăzută de art. 99 al.3 şi în termenele prevăzute de art. 100 al.1 teza I din Legea 85/2014, asupra deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei în privinţa debitoarei precum şi asupra următoarelor termene: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul de soluţionare a opoziţiilor – 10 zile de la expirarea termenului de depunere a acestora; - termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 18.03.2016, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (art. 5 pct. 20 şi pct. 72 din Legea 85/2014); - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 28.03.2016; - termenului de definitivare a tabelului creanţelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de tabelul de creanţe – 22.04.2016 - locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor – sediul Tribunalului Dâmboviţa, data: 1.04.2016, ora 13; Conform art. 39 al. 2 din Legea 85/2014 dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen administrativ de control stabilit conform art. 59 al.3 din Legea 85/2014 – 30.05.2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 04.02.2016.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016