B**** G*******
ReclamantB***** F*****
PârâtP******* I*****
PârâtD***** N******
PârâtD***** M****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.1300/26.09.2017 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în sensul că în loc de „obligă pe pârâtul B***** F***** pârâţii reclamanţi D***** N****** şi D***** M**** a sumei de 930,50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru ”, cum din eroare s-a menţionat, se trece „obligă pe pârâtul Bărzan Florea la plata către pârâţii reclamanţi D***** N****** şi D***** M**** a sumei de 930,50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru ”. Îndreptarea va fi efectuată pe ambele exemplare ale hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.12.2017SC 1300/Admite, în parte, cererea principală formulată de reclamanta B**** G*******. Constată nulitatea absolută relativă a contractului de vânzare-cumpărare nr.3514/20.07.2004 încheiat la Biroul Notarului Public Barbu Maria şi nr. 3064/14.11.2006 încheiat la Biroul Notarului Public Tamara Morcov pentru suprafaţa de 15.002,07 mp, situată în comuna Scrioaştea, judeţul Teleorman, în T 74, P 14, cu următoarele vecinătăţi: N- Becheru Niculina, S-Barzan Alexandru, E şi V- drum exploatare, cu nr. cadastral nedefinitiv 5697/25.09.2001 la OJCGC Teleorman. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant P******* I***** şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta Proorocu Mihaela şi constată nulitatea absolută a contractului nr. 3064/14.11.2006 încheiat la Biroul Notarului Public Tamara Morcov, pe care îl anulează. Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, excepţie invocată de pârâţii D***** N****** şi D***** M****. Admite, în parte, cererea de chemare în garanţie a pârâtului Bârzan Florea, cerere formulată de către D***** N****** şi D***** M****. Obligă chematul în garanţie Bârzan Florea să restituie pârâţilor-reclamanţi D***** N****** şi D***** M**** preţul de 1250 lei, suma de 260 lei cheltuieli cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3064/14.11.2006 încheiat la Biroul Notarului Public Tamara Morcov. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind plata diferenţei dintre preţul şi sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii, cuantum apreciat de pârâţii - reclamanţi la suma de 15.000 lei. Ia act că pârâţii-reclamanţi D***** N****** şi D***** M**** renunţă la capătul de cerere privind obligarea chematului în garanţie să le plătească cheltuielile necesare şi utile avansate pentru conservarea şi sporirea valorii bunului, care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3064/14.11.2006 încheiat la Biroul Notarului Public Tamara Morcov. Obligă pe pârâtul Bârzan Florea la plata către pârâtul-reclamant P******* I***** a sumei de 645 lei taxă judiciară de timbru şi la plata către intervenienta în nume propriu Proorocu Mihaela a sumei de 645 lei taxă judiciară de timbru. Obligă pe pârâtul Bârzan Florea pârâţii-reclamanţi D***** N****** şi D***** M**** a sumei de 930,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru . Obligă pe pârâtul Bârzan Florea la plata sumei de 1290 lei taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii formulate de reclamantă pentru care s-a dispus scutirea prin încheierea din data de 27.06.2016. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se depune la Judecătoria Roşiorii de Vede . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2017.
Hotarare 1300/2017 din 26.09.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise amână pronunţarea la data de 26 septembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise amână pronunţarea la data de 19.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2017-imposibilitate prezentare apărător reclamantă
Incheiere de sedinta din 20.06.2017-imposibilitate prezentare apărător, fiind plecat la Tribunalul Militar Bucureşti, in sustinerea unei alte cauze
Incheiere de sedinta din 23.05.2017-în vederea administrarii in continuare a probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 25.04.2017-în vederea administrării probelor încuviinţate părţilor
Incheiere de sedinta din 28.03.2017-în vederea administrării probelor încuviinţate la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 14.03.2017-pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar întâmpinări la cererea de chemare în garanţie şi la cererea de intervenţie în interes propriu
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta-reclamantă B**** G*******, în dosarul civil nr.3151/292/2016 având ca obiect anulare act. Dispune scutirea petentei de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1290 lei. Pune în vedere petentei disp. art. 14 din OUG nr.51/2008. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016