F******** A*** A*****
InculpatS*** T****** S***** V***** R****** P*** H***** O*******
Parte vătămatăAdmite cererea formulată din oficiu, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr.124 din 25.05.2017, pronunţată în dosarul cu nr. 3154/244/2016 al Judecătoriei Huşi, privind pe inculpatul FREN?ESCU ALIN ANDREI, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată, faptă prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cu ref. la art. 308 Cod penal. În temeiul disp.art.278 NCPP, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 124 din 25.05.2017, pronunţată în dosarul cu nr. 3154/244/2016 al Judecătoriei Huşi, privind pe inculpatul F******** A*** A*****, în sensul că se vor reţine următoarele: „Constată că restul de 4000 de lei din prejudiciul total de 6931,6 de lei a fost recuperat de partea civilă prin restituirea acestei sume de către inculpat”. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni in acest sens, la finalul actelor corectate. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale menţionate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08 iunie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.06.2017În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. penal condamnă pe inculpatul F******** A*** A*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. 1 cu ref. la art. 308 C.pen, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. a C.pen. şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art. 93 alin. 3 C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare la S.C. Goscom S.A. Hu?i/S.C. Ecosalubrizare Prest S.R.L. Huşi, jud. Vaslui. În baza art. 94 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin. 2 C. penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 alin. 1 C. pr. penală şi art. 25 alin. 1 C. pr. Penală, cu aplic. art. 1381 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată S.C. TAVIANY S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Călugăreni nr. 103 A, jud. Vaslui şi obligă inculpatul să achite acesteia suma de 2931,6 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciu nerecuperat. Constată că restul de 4000 de lei din prejudiciul total de 6821,72 de lei a fost recuperat de partea civilă prin restituirea acestei sume de către inculpat. În baza art. 272 art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (600 de lei în cursul urmăririi penale şi 300 de lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.05.2017.
Hotarare 124/2017 din 25.05.2017Amână pronunţarea la 25.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017Admite solicitarea apărătorului ales al inculpatului privind acordarea unui termen în vederea depunerii declaraţiei notariale pentru inculpat cu privire la procedura simplificată.
Incheiere de sedinta din 31.03.2017Acordă termen în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017