D****** R****** S******
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău şi în consecinţă: În baza art.234 şi următoarele Cod pr. penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D****** R****** S******, aflat în Arestul IPJ Bacău, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă, fapte prev. şi ped. de art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din C.pen. şi art. 374 alin. 11, alin. 31 lit. a din C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2016 şi până la data de 5.11.2016, inclusiv. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu. În baza art. 275 al. 3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa din cameră de consiliu, azi 03.10.2016, ora 11.00 în prezenţa inculpatului arestat preventiv. proces-verbal încheiat azi 03.10.2016 la pronunţare inculpatul nu a formulat contestaţie
153/2016 din 03.10.2016