Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite contestaţie. Anulează decizia de concediere nr. 1012/2.09.2016 emisă de intimată. Dispune reîncadrarea contestatoarei pe un post similar cu cel deţinut până la data concedierii. Obligă pe intimată la plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 9.02.2016 si până la data reîncadrării. Admite cererea reconvenţională si obligă contestatoarea la restituirea sumelor primite ca efect al concedierii, cu titlu de plăţi compensatorii, actualizate cu indicele de inflaţie si dobânda legală, de la data încasării si până la cea a restituirii. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 aprilie 2017.
Hotarare 482/2017 din 11.04.2017Disjunge capetele de cerere II şi III, din cererea introductivă, formarea unui nou dosar, în care va stabili termen de judecată pentru data de 04.04.2017. Amână pronunţarea asupra capătului I din cererea introductivă, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2017În vederea audierii martorilor încuviinţaţi în cauză, amână judecarea cauzei la data de 04.04.2017.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, amână judecarea cauzei la data de 07.03.2017.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017