B**** D******
ReclamantN***** L******
PârâtRespinge ca fiind inadmisibilă cererea având ca obiect hotărâre care să ?ină loc de act autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamantul B**** D******, în contradictoriu cu pârâtul N***** L******. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 16 septembrie 2016.
Hotarare 10306/2016 din 16.09.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 16.09.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016Repune cauza pe rol şi stabileşte termen pentru data de 06.09.2016, pentru când reclamantul îşi va exprima părerea cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014 referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune (art. 4 din lege) şi la necesitatea ca imobilul să fie înscris în rolul fiscal şi în cartea funciară (art. 5 din lege). Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 08 iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.07.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 08.07.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2016