B** H******* F********* G*******
ReclamantAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Hutuleac Florentina Gabriela, privind pe creditoarea Compania Naţională de Adminstrarea a Infrasctructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, şi debitoarea Aurita Danca (fostă Marcu). Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr.0368595/17.10.2011, încheiat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, respectiv plata sumei de 28 auro (ce urmează a se achita la cursul valutar BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului) şi a sumei de 264 lei, reprezentând cheltuieli de executare, avansate de creditoare, la BEJ Filofie Laurenţiu, la care se adaugă cheltuielile de executare. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11.2016.
Incheiere finala dezinvestire 1743/2016 din 15.11.2016