G**** L*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** L***** - după cum urmează: Pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal - la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. 1 teza I Cod penal - la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare. Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 49 Cod penal - la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 litera b) Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. Adaugă la pedeapsa cea mai grea un spor de 8 (opt luni. Dispune executarea pedepsei principale rezultante de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere pe durata de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă condamnatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: Să se prezinte la serviciul de probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; Să comunice schimbarea locului de muncă; Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 litera b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Covasna sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal obligă condamnatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei comunei Breţcu, judeţul Covasna sau în cadrul Primăriei comunei Lemnia, judeţul Covasna. Cu aplicarea dispoziţiilor art. 57 din Legea numărul 253/2013. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) – e) Cod penal se comunică serviciului de probaţiune Covasna. În temeiul art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 2 litera b) Cod penal şi la art. 93 alin. 3 Cod penal se face de serviciul de probaţiune Covasna. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării şi executarea pedepsei, dacă persoana supravegheată, cu rea - credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod procedură penală dispune desfiinţarea totală şi anularea permisului de conducere, seria CP 08074704, eliberat la data de 11 mai 2012, de autorităţile din localitatea Novi Sad, Republica Serbia, pentru categoria „B”, pe numele inculpatului, ca fiind întocmit în fals. Cu aplicarea dispoziţiilor art. 580 Cod procedură penală. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 350 lei. În temeiul art. 273 alin. 4 Cod procedură penală, art. 16 din Ordinul Nr. 1054/C/27 iulie 2005 şi art. 1 alin. 1 din Ordinul Nr. 772/C – 414 din 5 martie 2009, stabileşte valoarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către interpretul Turoczi Arpad la suma de 11,57 lei. Prezenta hotărâre se comunică Departamentului economico – financiar şi administrativ al Tribunalului Covasna în vederea efectuării plăţii din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută pentru reprezentantul Parchetului şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 aprilie 2017.
Hotarare 48/2017 din 26.04.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 26 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017