B** M********* M****
PetentAdmite ca întemeiată cererea formulată de petentul BEJ M M, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu contract de credit nr. 9300519553729101 încheiat la data de 07.03.2005, la cererea creditorului cesionar S L M LTD, prin reprezentant A P S R S.R.L., împotriva debitorului T A M, în dosarul execuţional nr. 724/2016, până la concurenţa sumei de 3.641,31 lei reprezentând debit stabilit prin titlul executoriu, sumă ce se va actualiza cu dobândă şi penalităţi, potrivit titlului executoriu, până la data plăţii efective; la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2016.
1864/2016 din 29.04.2016