N*** M***** C****
CondamnatÎn temeiul prevederilor art. 587 Cod procedură penală admite propunerea Comisiei pentru Liberare Condiţionată din cadrul Penitenciarului Târgu Mureş pentru condamnatul NAGY MIKLOS –CSABA- cu dp. deţinut în Penitenciarul Târgu-Mureş în executarea pedepsei de de 4 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa Penală nr. 137/2013 a Tribunalului Mureş. În temeiul prevederilor art. 59 alin. 1, 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 177/2014 emis de Tribunalul Mureş şi atrage atenţia condamnatului asupra prev. art. 61 Cod penal 1968. În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 martie 2016.
Hotarare 365/2016 din 31.03.2016