P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantI*** R***** G*******
Apelant InculpatT**** A****** F********* p*** r*********** T**** G***** I**
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** P*******
Intimat Parte civilăS******** J******* D* A******** P******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** P******* împotriva sentinţei penale nr. 1530 din 24 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, desfiinţează în parte sentinţa, numai în latură civilă şi numai în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a soluţiona acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de către părţile civile S******* J******* D* U****** P******* şi Serviciul de Ambulanţă Prahova. În baza disp. art.421 pct. 2 lit. b teza a-II-a Cod procedură penală dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, numai sub acest aspect, la aceeaşi instanţă de fond - Judecătoria Ploieşti, în vederea soluţionării acţiunilor civile exercitate de aceste 2 părţi civile în procesul penal. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I*** R***** G*******, împotriva aceleiaşi sentinţe. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei în latură penală şi civilă, care nu sunt contrare prezentelor dispoziţii. Compută la zi reţinerea şi arestarea preventivă a apelantului inculpat, cu începere de la 13.02.2016. Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac. Dispune plata sumei de 260 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu apelantului inculpat, precum şi plata sumei de 195 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu persoanei vătămate minore, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2016.
Hotarare 1052/2016 din 21.09.2016În baza art.362 alin.2 rap. la art. 208 alin.2 şi 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I*** R***** G******* şi menţine această măsură. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 august 2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 18.08.2016