A******** D* P********** N** C****
ReclamantC******* E****
PârâtAdmite acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari C3-C4 – Putnei în contradictoriu cu pârâta C******* E****, aşa cum a fost precizată. Obliga pârâta, să plătească reclamantei Asociaţia de Proprietari C3-C4 PUTNEI suma totală de 5312,25 lei din care suma de 4091,68 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente lunii decembrie 2013 şi perioadei iunie 2014 - iulie 2016 şi suma de 1220,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere facturate de furnizori aferente aceleiaşi perioade. Admite cererea formulată de pârâta C******* E**** privind acordarea unui termen de graţie la plata. Dispune eşalonarea la plată a sumelor stabilite în sarcina sa prin prezenta sentinţă pe o perioadă de 20 luni începând cu luna iulie 2017 în cuantum de 265,62 lei lunar. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei Craiova, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2017.
Hotarare 7389/2017 din 12.06.2017pentru a se depune la dosarul cauzei precizare la aciune
Incheiere de sedinta din 08.05.2017pentru ca reclamanta sa depuna la dosarul cauzei delegaţie,
Incheiere de sedinta din 20.03.2017